• Vlad

Am fost la inspecția tehnică TÜV cu mașina mea înmatriculată în România

Mu

lți români veniți în Germania aleg să vină cu mașina personală. Asta a fost și alegerea mea. Aveam deja o mașină decentă, un VW Passat din 2009 cumpărată de abia jumătate de an tot din Germania, ca toată lumea. Plus de asta aveam multe lucruri de adus cu mine, astfel încât oricum nu aș fi avut cum să le aduc decât tot terestru, cu o mare cheltuială. Totodată nu sunt un mare fan al zborului cu avionul și de unde locuiesc în Germania până în fața apartamentului din România, se face aproape la fel de mult și cu mașina și cu avionul, așa că de obicei merg cu mașina în vizită la părinți.

Până recent am tot amânat să o înmatriculez, întrucât aveam toate dările plătite deja în RO: asigurare, ITP, impozit, toate plătite până în 2020. Dar legea din Germania spune că un autoturism trebuie înmatriculat în această țară la cel mult 6 luni după intrarea acesteia. Întrucât mă apropiam de termen am decis să merg să fac inspecția tehnică periodică, denumită în germania Hauptuntersuchung(HU) ce se face de regulă laolaltă cu verificarea emisiilor, numită Abgasuntersuchung(AU). Această verificare este echivalentul ITP-ului românesc, dar cum veți afla de foarte multe ori de pe forumuri, este mult mai strict, cu sensul că nu există posibilitatea de a trece cu probleme grave la sistemele de siguranță ale mașinii, cum se întâmplă de multe ori în România în schimbul unei mici șpăgi.


Lucrând doar cu nemți, am cerut și opinia lor, întrucât cea primită de la români nu mi s-a parut de încredere. În comunitatea română s-a împământenit cumva că autoritățile nemțești sunt extrem de stricte și că sigur o să ai probleme cu ele. Sfatul pe care l-am primit de la nemți a fost ca dacă știu că mașina mea este în regulă (și în cazul meu chiar este) să merg fără frică la un sediu TÜV, care este autoritatea echivalentă RAR-ului românesc. Zis și făcut. Îmi lipseau vreo două veste de vizibilitate sporită, din acelea reflectorizante – în Germania și cam în toate statele din vest este OBLIGATORIU ca în mașină să aveți veste pentru fiecare loc din mașină – pe care le-am achiziționat cu 3 euro de la sediul ADAC (Automobil clubul german). Ulterior am constatat că acestea se găsesc și la sediul TÜV, deci în cazul în care uitați de ele, le puteți achiziționa pe loc.

Inspecția în sine a costat 113 euro, plătiți pe loc la ghișeu. Am ajuns sâmbătă la ora deschiderii (ora 8 dimineață de obicei), nu era coadă, nu era agitație, mai era în fața mea un singur domn cu un scuter. Am explicat la ghișeu motivul pentru care doresc inspecția, le-am prezentat talonul de România, precum și o copie a talonului de Germania anterior achiziției de către mine a mașinii. Astfel am demonstrat că mașina a fost deja înmatriculată în Germania în trecut, făcând procesul mai rapid și mai ușor. Apoi responsabilul de inspecție mi-a cerut cheia și a purces la efectuarea inspecției în sine. Am putut urmări tot procesul prin fereastră și în mare parte pot spune că totul a decurs cam ca în România, s-au verificat aceleași elemente și nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun pe parcursul verificării. Nu e cazul să mai spun că am avut emoții, deși mașina se află în stare foarte bună de funcționare, are frâne noi, cauciucuri noi etc. doar pentru că umblă vorba că oamenii de acolo sunt foarte severi și caută orice motiv să te pice – NICI VORBĂ!


La sfârșitul verificării băiatul de acolo m-a chemat să îmi arate că la stopul din stânga spate o parte destul de mare din LED-uri sunt arse, care teoretic ar fi motiv de picat, dar întrucât se află la limită, mă va trece cu condiția să schimb acel stop înainte ca mai multe din LED-uri să se defecteze. Uau, deci, nu doar că am primit aviz pozitiv, dar chiar am fost sfătuit și încurajat să fac o reparație ca pe viitor să nu am probleme, bașca am primit și un reglaj gratuit al farurilor. Totul a durat doar 20 (da, douăzeci) de minute. Fără programări făcute cu luni înainte, fără nervi, fără ore pierdute la cozi și alergătură după acte. Totul a fost gata în timp record, iar acum sunt liber să înmatriculez mașina în Germania!

Morala acestui text, ca a multor altora ce vor urma aici, este să nu vă luați doar după prima părere pe care o auziți. Căutați să cereți sfaturi de la nemți: un coleg, un prieten vă pot da sfaturi mult mai pertinente și mai de ajutor. Sper ca acest text să vă facă să treceți peste teama de TÜV. Asigurați-vă că mașina e OK și mergeți cu încredere la inspecție. Oamenii sunt foarte OK și vă vor ajuta, chiar și în cazul în care există motive reale pentru care să nu puteți trece inspecția.

11 afișare

©2019 by Diasporacast. Proudly created with Wix.com