• Vlad

Cât se câștigă în Germania?

O întrebare pe care și-o pun majoritatea celor care își doresc să emigreze este fix asta: cât se câștigă? Merită din punct de vedere financiar să fac acest pas? Ei bine eu aș spune că în majoritatea cazurilor merită. În Germania, la fel ca și în România există un salariu minim stabilit prin lege. Acesta se stabilește de obicei pe o perioadă de minim un an, iar în 2019 este în valoare de 9,19 euro brut pe oră, urmând ca din 2020 să crească la 9,35 euro brut pe oră. Totodată, anumite categorii speciale beneficiază de salariu minim legal mai mare decât cel menționat anterior (vizibil în link-ul anterior) ATENȚIE! În Germania de obicei salariul negociat este cel BRUT (adică înainte de plata taxelor) și se stabilește de cele mai multe ori pe an sau pe oră, nu net lunar, cum se obișnuiește în România. Astfel, în ”traducere” în limba română, salariul minim BRUT lunar în Germania în 2019 este de aproximativ 1470 euro pe lună pentru o normă întreagă. Prin urmare, primul și cel mai important sfat al meu pe azi este să NU acceptați niciodată mai puțin decât atât, deoarece asta înseamnă automat muncă la negru. Voi detalia într-o postare ulterioară cam care ar fi cheltuielile lunare pe care trebuie să le aveți neapărat în vedere, pentru a fi pregătiți să cereți un salariu adecvat angajatorului.


Salariul minim poate părea foarte decent în comparație cu ce se plătește în România, dar trebuie avut în vedere ca în Germania anumite costuri sunt mai mari (chiria este minim dublă în cel mai bun caz, iar taxele pe auto sau radio-TV sunt semnificativ mai mari). De obicei acesta este rezervat persoanelor fără experiență, tinerilor aflați la primul job și unor categorii de muncitori necalificați, dar se pot găsi și job-uri pe mai mulți bani relativ ușor. Foarte important: cunoașterea limbii germane constituie un avantaj fenomenal în obținerea unui salariu cât mai bun. Pentru un trai decent, salariul minim se situează chiar la limită și ideal ar fi un salariu de cel puțin 1500 euro NET pe lună, pentru a putea să vă permiteți o chirie OK, utilități și poate să puneți un bănuț deoparte.


Salariul mediu este momentan undeva la suma de 2500 de euro pe luna NET de data asta, și este un salariu cu care se poate trăi foarte confortabil, se poate plăti o chirie decentă și chiar economisi destul de bine. Salariile mai mari se plătesc pentru poziții calificate și pentru cei cu studii superioare, variind intre 2500 euro net pentru un inginer cu 2-3 ani de experiență și crescând pentru joburi aflate la mare căutare, cum sunt cele în medicină, IT, posturi de conducere etc. Sfatul meu pentru oricine are o diplomă este să nu se sfiască să ceară cât mai mult. Există o serie de pagini precum https://www.glassdoor.de pe care puteți găsi sugestii despre cât se câștigă într-un anumit domeniu, ușurându-vă viața când vine vorba de a negocia un contract.

Ca o concluzie, știu că există foarte mulți oameni să zicem disperați, care își doresc un loc de muncă cu orice preț, poate chiar voi sau poate cunoașteți pe cineva în această situație. Sfatul meu este NU vă lăsați duși de nas, nu acceptați orice salariu și nu acceptați să munciți la negru. Din păcate exista foarte multi țepari, și tot din păcate majoritatea sunt chiar români. Aștept mesajele oricui simte că are nevoie de ajutor în găsirea unui job, și voi încerca să vă sfătuiesc cât pot de bine, gratis. De asemenea, aștept mesajele oricui a trecut deja prin așa ceva și voi încerca să vă public povestea pe acest blog, pentru ca informația să îi poată ajuta pe alții să se păzească. Un om informat este un om puternic!


Pe curând!

0 afișare

©2019 by Diasporacast. Proudly created with Wix.com