• Vlad

De unde vin și de ce am plecat de acolo?

Salut! După cum am mai spus, numele meu este Vlad, de profesie inginer. Am 33 de ani împliniți recent și de la sfârșitul lunii februarie 2019 locuiesc în Heilbronn, Baden-Wuerttemberg, Germania. Am studiat exploatări forestiere și am un master în managementul calității de la Universitatea Transilvania din Brașov, orașul meu natal. Am lucrat foarte multă vreme în servicii, în call center mai precis. Iar când în sfârșit am făcut schimbarea, am nimerit să lucrez pentru o companie germană, cum de altfel se găsesc din ce în ce mai multe în zona Brașovului. A fost prima oară în mai bine de zece ani când am fost nevoit sa comunic în germană, limba pe care am studiat-o foarte puțin în școala generală și în liceu. Dar am făcut-o. Cu puținele amintiri despre gramatica ei, cu vocabularul foarte limitat și bineînțeles cu sfântul Google Translate nelipsit, am reușit sa îmi fac cu brio treaba și totodată să îmi dezvolt cunoștințele. Dar nu a fost suficient, comunicam foarte mult pe e-mail și era foarte ușor să apelez la Google pentru tot ce nu cunoșteam, nefiind presat de timp sau de vreun șef. În curând am început să mă simt plafonat, era în realitate un job fără prea mare viitor, nu tocmai ce îmi dorisem la angajare, și când mă pregăteam să îmi caut altceva de lucru, a sunat telefonul! O firmă germană, nouă pe piața din România, care are nevoie de o mână de oameni cu specializare tehnică, preferabil ingineri, pe care să îi instruiască în Germania pentru o nouă poziție în Brașov. Perfect! Nici că se putea mai bine! Dar… germană? Nu am mai vorbit din liceu, cum o să mă descurc? Fără sa lungesc prea mult povestea, după o serie de interviuri ținute mai mult în engleză decât în germană că, deh… emoții, am obtinut postul. Și am plecat la training în Germania, München mai exact. Trei luni de zile. Prima oara în Germania. Deși m-am mai plimbat pe ici pe colo, nu am ajuns niciodată până la nemți. Zis și făcut, suit în mașină, bagajele făcute, pornim la drum. Trei luni. O vară. Fără să stăpânesc decât reguli elementare de limba germană, cu un vocabular limitat, cu o experientă limitată în domeniul respectiv, m-am trezit în München. Ce caut eu aici? Nu puteam să îmi vad de treaba mea în Brașov, un oraș fain cu oameni decenți și salarii cât decât bune? Ei bine nu. Și nu am regretat nici o clipă. După trei luni de școlarizare, cu un bagaj nou de cunoștințe, cu mult progres făcut în privința limbii germane, m-am întors în orașul natal unde am început serviciul. Cu bune și cu rele, cu probleme specifice, am primit după scurt timp chiar și o promovare, ca o încununare a muncii mele nu doar de a îmi face corect treaba, cât și de a învăța limba.


Dar credeți ca eram mulțumit? Nu eram mulțumit. Nu mai eram liniștit… Gândul a rămas la Germania. Nu ca și cum Germania ar fi tărâmul făgăduinței, unde umblă câinii cu covrigi în coadă sau s-ar da ceva gratis… Dar ordinea, liniștea, respectul dintre oameni, infrastructura, beneficiile, civilizația într-un cuvânt m-au făcut sa rămân cu gândul acolo și să îmi doresc să revin. Nu mă mai puteam obișnui cu hărmălaia, claxoanele, nervii, praful, fumul, serviciile de proastă calitate, funcționarii nesimțiți și în general cu haosul generalizat din România, care devenea din ce în ce mai rău. Pe urma a venit PSD. Lucrurile au început să o ia din ce în ce mai rău la vale, am ieșit în strada, am înghețat, am protestat, am mărșăluit ore întregi prin frig prin tot orașul, din păcate fără prea mare rezultat. Legi, ordonanțe, prostie, nesimțire, hoție, încă niște prostie. Toate astea m-au făcut sa ma decid într-un final că vreau să plec. Nu mai suport! Vreau să merg undeva unde e liniște, unde oamenii sunt tratați ca oameni, nu ca niște animale proaste, fără importanță, bune doar de plătit taxe, tot mai multe, mai mari, și fără niciun fundament. La 2 ani după ce am acceptat job-ul care m-a dus pentru trei luni în Germania, am avut o discuție foarte serioasă cu prietena mea (acum logodnica) și am hotărât de comun acord că este momentul să plecam. Trebuie să încercam ceva, trebuie să facem o schimbare, trebuie să reușim. În România, pentru noi doi, nu mai este de stat. Și am plecat.


Ah, dar ce simplu! V-ați hotărât voi asa într-o zi și ați plecat. Bravo! Ei bine nu chiar. Povestea evident este mai lungă, mai complicată, include părți bune și părți rele și va fi detaliată în postări ulterioare. Dar deocamdată atât. Sper că nu v-am plictisit, sper din suflet că se înțelege mesajul meu. Sunt multe de zis iar eu nu sunt scriitor de meserie, dar încerc să adun cât mai multe idei într-un text cât mai scurt, și pe viitor voi detalia fiecare subiect în parte, tot ce consider de interes, amuzant, bizar și asa mai departe. Poate povestea asta va inspira, poate vă va enerva, poate vă va ajuta să treceți peste niște temeri. Important este sa faceți ce simțiți. Să nu vă fie teamă sa plecați, dacă asta simțiți. Să nu vă fie teamă să experimentați, să vizitați, să învățați. Și mai presus de orice, să o faceți că așa vreți voi, indiferent de ce părere au ceilalți.


În postarea următoare voi încerca să detaliez puțin ce anume m-a atras la Germania, mai precis ce am găsit aici din ce îmi lipsea, poate fără să realizez că îmi lipsește. Sper că nu v-am plictisit, sper că cei care se vor împiedica de această pagină înainte ca ea să fie foarte bine aranjată vor găsi ceva sens în vorbele mele și de ce nu, că veți da mai departe aceasta pagină dacă vă place conceptul ei și povestea.


Pe curând!

0 afișare

©2019 by Diasporacast. Proudly created with Wix.com